Care sunt avantajele unui amanet auto?

Probabil că fiecare dintre noi s-a lovit măcar o dată de o situaţie în care avea nevoie urgentă de o anumită sumă de bani, pentru diverse motive.

În general, prima dată te-ai gândi să apelezi la ajutorul unei bănci. Procedura este însă foarte meticuloasă, întrucât este nevoie să îndeplineşti destul de multe condiţii pentru a-ţi fi aprobat creditul, iar pe lângă faptul că există şi posibilitatea de a nu satisface criteriile băncii pentru a-ţi oferi unul, timpul de aşteptare poate fi prea lung uneori, iar dobânda deloc avantajoasă.

Mai departe, te-ai orienta spre varianta caselor de amanet. Destul de sigure şi corecte, procedura mult mai simplă şi banii sunt primiţi pe loc, însă sumele nu sunt întotdeauna satisfăcătoare, întrucât nu toată lumea deţine bunuri materiale care să aibă o valoare considerabilă.

În cele din urmă, vei ajunge în urma multor căutări să descoperi existenţa unui amanet auto. Iată de ce acesta este cea mai bună variantă şi care sunt beneficiile sale.

Avantajele pe care le ai doar la un amanet auto

Spre exemplu, în cadrul unui amanet autoturisme Bucuresti, precum cel de la Go Kredit, primeşti pe loc (chiar şi cash) până la 75% din valoarea maşinii tale, în funcţie de dotări, starea şi anul de fabricaţie a acesteia. Ai nevoie doar de o programare în prealabil, buletin, actele maşinii şi ambele chei ale acesteia.

Nu îţi sunt cerute detalii despre cum va fi utilizat creditul şi nici informaţii cu privire la venituri sau alte împrumuturi existente. Procedura este foarte rapidă (aproximativ 15 minute), iar comisionul transparent şi recalculabil la zi, putând chiar şi să fie negociat.

Imediat după semnarea contractului, tu primeşti banii de care ai nevoie, iar maşina ta este preluată şi păstrată în condiţii de maximă siguranţă, în parcarea interioară din centrul Romexpo. Aceasta va fi pozată la primire, sigilată şi nu va fi folosită de nimeni altcineva.

Dacă nu poţi înapoia creditul sau decizi să vinzi maşina, îţi este permis accesul la autoturism cu posibili clienţi, precum şi consilierea în vederea vânzării acesteia, după caz.

Tipuri de vehicule pe care le poţi amaneta

Pe lângă maşini, persoanele fizice pot amaneta şi motociclete, ATV-uri, utilaje, camioane, autoutilitare.

Persoanele juridice, pot amaneta în plus şi flota auto, dube, autocare şi alte vehicule folosite în construcţii sau în agricultură. În completarea documentelor de bază (buletin, actele maşinii), sunt necesare actele societăţii (CUI, act constitutiv) şi ştampila.

Prec.

Urm.

Introdu Comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share This