Leasingul operational. Primii pasi. Greseli de evitat. Optiunea de buyout.

Leasingul iti ofera posibilitatea de a conduce un vehicul pentru un numar fix de kilometri si de luni. Este similar cu inchirierea unui apartament in locul cumpararii acestuia. Vei avea parte, intr-adevar, de un nivel mai scazut de angajament pe termen lung, insa tot va trebui sa platesti.

Costul lunar al leasingului operational al unei masini este adesea mai scazut decat daca ai cumpara masina cu un credit auto. Potrivit unui raport Experian intitulat Starea Pietei Financiare Auto, soferii americani au economisit, in primul trimestru al anului 2020, in medie 103 dolari la ratele lunare pentru masinile aflate in topul 10 al celor mai inchiriate masini.

Cu toate acestea, exista si cateva puncte la care va trebui sa fii atent, precum si cateva capcane de care trebuie sa fii constient. Iata cum functioneaza un leasing operational si care sunt greselile pe care trebuie sa le eviti, precum si modul in care poti gestiona optiunea de buyout la final de contract.

Cum functioneaza un leasing operational

Leasingul unei masini inseamna, de obicei, un contract pe trei sau patru ani, iar platile lunare acopera, printre alte elemente, valoarea asteptata de depreciere a masinii. Dealerul va analiza valoarea masini noii comparativ cu valoarea reziduala a acesteia (cat ar trebui sa valorize masina la expirarea contractului de leasing) pentru a calcula ratele. De exemplu, daca iei in leasing un vehicul nou, de 30.000 de euro, iar dealerul estimeaza ca va costa 18.000 de euro peste 3 ani, vei plati 333 de euro pe luna pentru a acoperi deprecierea masinii.

Vei avea, de asemenea, de platit si comisioane financiare. Si, asa cum este cazul unei achizitii care implica un imprumut, cu cat scorul tau de credit este mai mare, cu atat rata dobanzii va fi mai mica. De asemenea, va trebui sa platesti o suma mica de bani inainte de a pleca cu masina pentru a acoperi taxele si o serie de comisioane. Daca vrei sa blochezi plati lunare mai mici pe toata durata contractului de inchiriere, poti plati suplimentar pentru asta.

In perioada contractului va trebui sa ai grija de masina si sa respecti programul de service recomandat de producator. Cand returnezi masina la final de contract (cand vei avea de altfel si optiunea de a cumpara vehiculul), dealerul va avea o masina care poate fi revanduta ca masina uzata sau second hand certificata.

Ce diferenta este intre leasing si cumpararea unei masini?

Cand compari leasingul cu achizitionarea unei masini, marele avantaj al leasingului este o rata lunara mai mica, care te va ajuta sa iti gestionezi resursele financiare obisnuite si sa respecti un buget. Iar daca speri sa conduci o masina noua, de ultima generatie, e posibil ca ratele lunare pentru leasing sa fie mai accesibile decat daca ai efectua o plata mare in avans si apoi ai avea de achitat creditul.

Dezavantajul? Masina nu este cu adevarat a ta. Cand leasingul se incheie, va trebui sa gasesti un vehicul nou sau sa cumperi vehiculul inchiriat. De asemenea, este posibil sa fii nevoit sa platesti o taxa de predare a vehiculului daca nu inchiriezi o alta masina de la acelasi dealer.

Greseli de evitat cand iei o masina in leasing

Leasingul poate insemna rate mai mici, dar poate fi foarte costisitor daca nu acorzi atentie randurilor scrise cu litere mici.

Evita aceste cinci greseli frecvente daca te decizi sa iei in leasing un vehicul:

  •  Plata unui avans prea mare.
  •  Refuzul asigurarii gap.
  •  Subestimarea numarului de kilometri pe care ii vei parcurge cu masina.
  •  Neintretinerea masinii.
  •  Leasingul prea indelungat.
1. Plata unui avans prea mare

Dealerii auto promoveaza rate lunare scazute pentru leasingul vehiculelor noi, dar e posibil sa fie necesar sa platesti cateva mii de euro in avans pentru a obtine acea rata accesibila. Acesti bani acopera o parte din contractul de leasing in avans.

Daca se intampla ca masina sa fie distrusa sau furata in primele luni, compania ta de asigurari va rambursa companiei de leasing valoarea masinii, dar probabil ca nu ti se vor rambursa si banii pe care i-ai platit in avans. Vei ramane si fara masina si fara suma platita in avans.

Nu se recomanda sa platesti un avans mai mare de 2000 de euro cand iei o masina in leasing. In unele cazuri e mai logic sa nu platesti niciun avans si sa incluzi toate taxele in rata lunara de leasing. Daca se intampla ceva cu vehiculul inainte de incheierea contractului, cel putin compania de leasing nu va ramane cu o mare parte din banii tai.

2. Refuzul asigurarii gap

Atunci cand conduci o masina inchiriata, se recomanda sa platesti asigurarea gap. „Decalajul” din acest tip de asigurare (gap) se refera la diferenta dintre valoarea masinii si sume pe care inca o mai datorezi pentru contractul de leasing.

Sa presupunem ca ai un contract care stipuleaza ca, la sfarsitul leasingului, ai optiunea de a cumpara masina cu 13.000 de euro. Daca avariezi complet masina inainte de expirarea contractului de inchiriere, compania de asigurari va stabili valoarea actual de piata a masinii si va plati suma respective catre reprezentanta care detine vehiculul.

Daca firma de asigurari spune ca valoarea de piata este de numai 9000 de euro, probabil ca vei plati 4000 de euro din buzunar pentru a acoperi diferenta dintre valoarea reziduala a contractului de leasing si valoarea reala de piata. Asta doar daca nu ai asigurare gap! Daca ai fost smart si ai incheiat aceasta asigurare, ea va acoperi diferenta.

Multe contracte de leasing includ si aceasta asigurare. Dealerul se poate oferi sa iti vanda o asigurare gap, dar mai mult ca sigur vei gasi o varianta de polita mai ieftina la o companie obisnuita de asigurari. Oricum ar fi, investitia merita in mod cert si nu inseamna decat aproximativ 20 de euro pe an in plus fata de asigurarea completa si de accident.

3. Subestimarea numarului de kilometri pe care ii vei parcurge cu masina

Este normal pentru contractele de leasing sa stipuleze limite anuale de kilometraj de 15.000 de km, 20.000 de km sau 25.000 de km. Daca depasesti aceste limite de kilometraj, poti fi taxat cu pana la 30 de centi pe km suplimentar, la sfarsitul contractului de leasing.

Pentru a evita taxele suplimentare, e bine ca inainte de a incheia un contract de leasing sa iti cunosti bine obiceiurile de conducere. Ia in considerare drumurile zilnice si cat de des faci calatorii lungi. Daca stii ca e posibil sa parcurgi mai multi kilometri decat ai in contract, poti solicita o limita mai mare. Insa probabil ca asta va insemna o rata lunara mai mare, deoarece kilometrii suplimentari inseamna o depreciere mai mare.

4. Neintretinerea masinii

Daca masina ta are daune care depasesc uzura normala, poti risca sa platesti taxe suplimentare atunci cand e vremea sa o inapoiezi dealerului.
Daca masina este zgariata dar semnul este mai mic decat dimensiunea permisului de conducere sau a unei carti de vizita, multe companii vor incadra avaria la uzura normala si probabil ca nu vor percepe nicio penalizare. In situatia in care compania de leasing considera prejudiciul excesiv, poate percepe taxe suplimentare.

Definitia uzurii normale poate varia de la dealer la dealer. La predare masina va fi inspectata si se vor cauta urme si zgarieturi pe caroserie si roti, deteriorari ale parbrizului si geamurilor, uzura excesiva a anvelopelor si rupturi sau pete ale tapiseriei. Nu te astepta ca examinatorul sa fie indulgent.
Inainte de a lua o masina in leasing cere toate informatiile cu privire la conditiile de la final de contract. Acestea specifica tipurile de dauna pentru care va trebui sa platesti inainte de a returna masina.
Daca masina este avariata considerabil, te poti astepta sa platesti preturi complete de piata pentru reparatii.

5. Leasingul pe o perioada prea lunga

Daca iei o masina in leasing, asigura-te ca perioada contractului coincide sau este mai scurta decat perioada de garantie a masinii. Garantiile variaza de la producator la producator, dar dureaza de obicei pana la trei ani sau 55.000 km.

Daca pastrezi masina mai mult timp decat perioada de garantie, poate fi necesar sa iei in calcul o garantie extinsa. In caz contrar, ai putea fi responsabil pentru costurile de intretinere si reparatii pentru o masina care nu este a ta, in paralel cu ratele lunare pentru leasing.

Daca intentionezi sa iei in leasing o masina pentru o perioada mai lunga de timp, probabil ca varianta ideala va fi sa o cumperi. Daca detii masina vei plati pentru ea si pentru intretinerea sa, dar vei putea sa o mai conduci timp de cativa ani, fara sa iti faci griji cu privire la necesitatea unei plati lunare.

Optiuni de buyout pentru masina luata in leasing

In mod cert te atrage ideea de a conduce o masina nou nouta si scumpa, pe care o platesi in leasing trei ani, dupa care o schimbi cu una si mai cool si mai noua… Insa la un moment dat, va fi mai logic, financiar vorbind, sa elimini ratele la un leasing care nu se mai termina niciodata si sa cumperi o masina pe care sa o platesti si sa o detii 100%. Un mod de a face asta este sa achizitionezi masina de la compania de leasing prin ceea ce se numeste in termeni specifici buyout. Iata cum poti face asta cat mai inteligent, astfel incat sa obtii cel mai bun deal posibil.

1. Gandeste-te la timingul leasingului

In unele cazuri, intrebarea care se pune ar putea sa nu fie “cum cumpar masina luata in leasing?”, ci “cand cumpar masina?”, intrucat momentul achizitiei influenteaza pretul pe care il vei plati pentru ea.

Daca decizi sa cumperi masina inainte de expirarea contractului de leasing – ceea ce se numeste buy out anticipat – e posibil sa ti se solicite sa platesti comisioane suplimentare sau cheltuieli de finantare. Verifica atent termenii contractului de leasing pentru a vedea cum gestioneaza compania de leasing buyout-urile anticipate. Daca apar prea multe taxe, s-ar putea sa-ti fie mai usor din punct de vedere financiar sa astepti pana la finele contractului de inchiriere.

De multe ori poti obtine cea mai buna oferta posibila pentru cumpararea masinii asteptand pana la sfarsitul termenului de leasing. Odata ce contractul de inchiriere este aproape incheiat, reprezentanta va trebui sa se gandeasca la revanzarea masinii si, evident, preferabil pentru ei este sa ti-o vanda tie.
Daca decizi sa cumperi inainte ca leasingul sa se apropie de sfarsit, asigura-te ca interesul tau pentru un buyout anticipat este inteles corect de catre compania de leasing si ca nu este perceput ca o dorinta de reziliere anticipata a contractului. Explica exact ca vrei masina, nu sa scapi de vea!

2. Evalueaza valoarea masinii

Cand faci un plan referitor la modul in care poti cumpara masina pe care o ai in leasing, va trebui sa faci in primul rand un research cu privire la doua tipuri de valori ale masinii:
1. Valoarea de retail – cat ar costa masina daca ai cumpara-o de la un dealer.
2. Valoarea de engross – cat ar costa masina pentru dealer.

Cand te apuci de research fii pregatit cu toate detaliile: producator, model si kilometraj. Vei gasi informatii pe multe site-uri de profil, nu iti trebuie decat timp sa faci o analiza atenta. Astfel de site-uri sunt o optiune foarte buna pentru a vedea exact cu cat se vinde o astfel de masina in zona in care locuiesti.

Urmatorul pas este sa compari valorile gasite cu valoarea reziduala a masinii tale (o estimare cu privire la valoarea sa la finele contractului de leasing) mentionata in acordul de leasing. Leasingul tipic va combina valoarea reziduala a masinii cu un comision pentru optiunea de cumparare, daca e cazul, pentru a estima cat de mult te va taxa compania de leasing pentru a cumpara masina.
Facand o documentare independenta, iti poti face propria estimare cu privire la cat ar trebui sa platesti. Daca cifrele tale si cele ale companiei de leasing sunt prea diferite, mai gandeste-te la decizia ta.

3. Cauta oferte de finantare

Compania de leasing va dori probabil sa finantezi achizitia prin ei, pentru a obtine profit suplimentar cu un adaos comercial. Nu spune da pana cand nu explorezi toate optiunile de finatare. Vei putea sa obtii o dobanda mai buna la institutia financiara decat la compania de leasing sau la dealer, si nu exista taxe sau penalizari daca decizi sa nu semnezi cu compania de leasing.

Pe langa imprumuturile pentru masini noi si second hand, unele institutii financiare ofera de asemenea si credite buyout care functioneaza asemeni creditelor de refinantare.
Ca si la creditele auto, secretul pentru a obtine un business bun este sa cauti peste tot. Verifica ofertele creditelor pentru buyout de la banci, uniuni de credit sau creditori online. In acest mod, vei obliga compania de leasing sa bata cel mai bun deal pe care l-ai gasit.

4. Lasa compania de leasing sa faca prima mutare

E clar ca abia astepti sa contactezi compania de leasing pentru a discuta despre achizitia masinii pe care ai avut-o in leasing, insa e bine sa calci putin frana. Daca faci primul pas iti poti rata sansele de a negocia conditii favorabile. In general compania de leasing te va suna cu aproximativ 90 de zile inainte de scadenta contractului.

Daca ii contactezi tu inainte sa inceapa numaratoare inversa, le vei arata cat de mult iti doresti sa cumperi masina. La fel ca la orice alta tranzactie, cand vanzatorul nu stie care este nivelul tau de interes, vei avea un mic avantaj.

5. Incearca sa negociezi

Este important sa stii ca unele companii de leasing au o regula de ne-negociere cand vine vorba despre pretul de achizitie sau despre buyotul unui leasing. Insa chiar si asa, nu trebuie sa iti fie frica sa deschizi subiectul. Pana la urma, nu stii nicodata ce gen de deal poti obtine daca nici macar nu intrebi. Nu e nimic rau in a cere vanzatorului sa se gandeasca la cateva concesii pentru aceasta situatie.

Unele dintre acestea pot fi:

  •  Scutirea de comisionul pentru optiunea de cumparare.
  •  Stimulentele pentru cumparare.
  •  Reducerile la finantare.

Surse: https://www.bankrate.com/loans/auto-loans/car-leasing-mistakes-to-avoid/

https://www.bankrate.com/loans/auto-loans/tips-on-buying-your-leased-car/

Prec.

Urm.

Introdu Comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share This